Despre noi

Cateva cuvinte despre scoala noastra, realizarile si misiunea noastra si lista cadrelor didactice in functie.

About us

Scurta prezentare

Cu sprijinul ministrului Gheorghe lonescu-Şişeşti, cu concursul autorităţilor şi al locuitorilor satului, în toamna anului 1939 la Şişeşti a fost dat în folosinţă unul dintre cele mai frumoase şi moderne localuri de şcoală din România vremii. In anul 1962, la Şişeşti este înfiinţată Şcoala Medie, adică liceul. Liceul Teoretic din Şişeşti a funcţionat cu foarte bune rezultate până în anul 1972. Din 1972 instituţia devine Şcoala generala cu clasele I-VIII. Reînfinţarea liceului se petrece în anul şcolar 1998-1999. Acum el primeşte numele marelui fiu al satului, Gheorghe lonescu-Şişeşti şi funcţionează cu clase profil matematică-informatică. Şcoala din Şişeşti a dăruit ţării şi istoriei multe personalităţi care au urcat cele mai înalte trepte ale valorilor sociale: academicianul Gheorghe lonescu-Şişeşti, neurologul Nicolae-Şişeşti, profesorul universitar Benedict lonescu-Şişeşti, scriitorii Petre Partenie,Titu Dinuţ, generalul Victor Pariş, profesorul universitar Titus Bălaşa si mulţi alţii.

CU CE NE MANDRIM DE-A LUNGUL TIMPULUI

Realizarile noastre, in cifre. Nu exista o modalitate mai simpla pentru a-ti arata cat suntem de buni.

ABSOLVENTI
0
NOU INSCRISI
0
CLASE IN TOTAL
0
TOTAL ELEVI
0

PROFESORII NOSTRI

Cadrele didactice ale scolii noastre, aparatului de conducere cat si personalul contractual auxiliar le gasiti in tabelul de mai jos:

Ghitu <br />Elena Simona
DirectorGhitu
Elena Simona
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
Nume si prenume
FunctiaNume si prenume
Functie:
Titulatura:
Grad:
Vechime:
cta-logo

VERIFICA OFERTA NOASTRA DE CURSURI

Afterschool si scoala de vara!

Acte necesare inscriere

Pentru inscriere la clasa pregatitoare:
  • Certificat de nastere copil (copie+original)
  • Acte de identitate parinti / tutore legal (copii+original)
  • Parintii divortati depun la inscriere hotararea judecatoreasca definitiva ce prevede locuinta minorului
  • Documentul care atesta dezvoltarea psihosomatica corespunzatoare pentru clasa pregatitoare
  • 1 Dosar tip plic carton.

Pentru inscriere la gimnaziu:
Inscrierea absolventilor clasei a VIII-a pentru sustinerea probelor din cadrul Evaluarii Nationale se realizeaza de catre unitatile de invatamant, automat, fara a mai fi necesara completarea vreunei cereri de catre parinti sau reprezentanti legali ai elevilor.

Intrebari frecvente

Cum pot lua legatura cu o persoana autorizata din scoala?
Utilizeaza formularul de la pagina contact a site-ului. Vei primi rapid raspuns pe adresa de e-mail pe care o completezi acolo. Conform legislatiei in vigoare, confidentialitatea datelor tale personale este protejata de catre personalul autorizat al scolii.
Copilul meu detine un alt orar decat cel de pe site. De ce?
Pot cere numarul de telefon sau adresa de email a unui profesor prin intermediul formularului de contact?
Unde pot gasi formulare si cereri necesare inscrierii sau transferului unui elev pe acest site?

Adresa

Adresa: Sat Sisesti, Strada Principala

Comuna Sisesti, Judetul Mehedinti

  • Telefon +4 0252 384 079

  • liceul.sisesti@yahoo.com

  • www.liceulsisesti.ro

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi informatii

Search